în cafeneaua tapetată cu fluturi vii

în cafeneaua tapetată cu fluturi vii
http://misionara-misionara.blogspot.com/2011/09/in-cafeneaua-tapeta…
Misionara
te-am regăsit după îndelungi căutări
pe maluri de zare și în ape de gânduri
îți muști degetele cu sârg să-mi simți durerea
tremurând.
durerea mea are gust de sete și de pâine, fără
să știi în2 ziua de mâine pe margini apeși 1/2-imile
de visuri și adormi în tine cu palmele țesute în
suflările de vânt.
ceasul cinetic își mișcă limbile haotic, în3-it
vibrează, vorbindu-ți despre râul morții cu fălcile
încrețite și ochii sfredelind în piatră ne cresc
cioturi de aripă în talpă, spinul se îndeasă lăcrimând.
stelele ne absorb pentru o clipă, suntem pauze de moarte în
mișcare, secunde obosite între un ding și un dang murim, trăim,
iubim.
mă-nchid în dosul unei paranteze punctate de ciocuri înnegrite
să nu văd corbii scuturându-și sunetul macabru,
te simți puternic și încleștezi dinții de castor în
ciobul dogorit de soare :-până la mecca drumul tăcerii este lung,
îmi zici și îmi presari în cale încovoiate semne, prea multe :???
și ploaia cade, cade peste mine cu gust sărat de însetare eu te
pierd, te caut în ipsosul ce ne-ntărește încremenind pe buzele-mi
spuzite surâsul tău de rege peste lumile de piatră trec apăsat: un secol
a
murit. noi mai urcăm o treaptă. eu îți adun amurgul în pumnii
spoiți cu ploi de bucurii și sfărâm bucățile de viață trecătoare.
mișc degetele înghețate peste tine, dar tu în2, fără să-ți pese,
șoaptele nopții pe margine de gând și tot îmbraci zadarnic zorii în
mozaicul razelor plăpânde murmuri bucățile de cântece serenice,
eu legăn icoanele cu îngeri. atlas ne crede iar nebuni. ..
…………………………………………………………………….
în cafeneaua veche, insalubră, doar umbrele noastre se apleacă din când în când ca să dezlege norii și iar se adâncește rana de pe umăr, dar e răcoare în casa asfințită, tapetată cu fluturii vii, ochii nu se-ntâlnesc, ci spun povestea
corodată (despre un el sau despre o ea), pierduți între un zâmbet fugar și-o nemiloasă mască
de granit…
pe dealul morții, pământul scurmă urme
Misionara
calc apăsat peste corăbii eșuate îți desenez cu
raze despletite chipul de astru al zeului păgân centaurii
regatul blestemat irozii din pretoriu și…undeva foarte departe
e marea
dans zbuciumat în
care îți culc puzderia de umbre răsucite
peste mormânt fac multe cruci din aripi translucide
îți modelez frânturile de tâmplă și amintiri cu ochiul încă viu.
-auzi, iubite? bate iarăși toaca pe dealul morții pământul scurmă urme și se dosește în puncte înnegrite. cerul strănută tușește ftizic. aruncă ghemotoacele de scame și nu mai are strălucire. se pleacă peste noi o ceată răzvrătită de îngeri zdrențuiți cu penele albite-n sânge cântă, cântă înghenunchind și clipele albastre și zborul glasului de plumb. noi căutăm toiagul să ardem păcatul ancestral sau să ne îndrepteze spatele încărcat de multele fantasme încolțite.
deschide cerul baierele toate și plouă până în adânc de iriși aripile ni se răsfiră. cuprindem universul în fâlfâit angelic peste zare ne topim.
primește-mă în stratul tău de ceară. lanul de in se zbuciumă într-o poveste neadormită peste zare noi luminăm ca niște candele aprinse în ritm de pleoape
tremurând.