parcă mi-a furat cineva toate gândurile alergând să le înece
în apele VĂZduhurilor
stau în mijlocul paginii albe și mă târăsc în pas de melc
unul
și încă unul
asmut animalul
din mine peste ape
se învârtesc vulturii pleșuvi cu
ochi de mort și ciocuri oțelite
cetatea e departe semn că
încă n-am murit și
mă ridic ștergându-mi sandalele roase
de ploaie și de vânt
am uitat de tine iubite al meu din
adâncuri să te strig
când felinarele se-aprind
mantia miroase a noapte
se aud chiote sparte
triburile se veselesc un scalp
nu e prea mult dar sângele va curge
va curge
șuvoi peste liniile amurgului
vor trece cavalerii meselor rotunde
lumea o să își scuture viermii
hrăniți de o rana prea adâncă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu