Dar țin minte

În oglinda sumbră-a nopții,
Fața ta de zeu apare,
Umbrind chipul de bărbat,
Din-îndărătul ființei tale.

Chip de astru-n bătătură,
Învelit cu„umbra-morții”,
Care-n zori, cu viața-n gură,
m-a privit și sărutat,
Cum sărută numai zeii,
Nu și gura
cea robită de păcat.
Privesc trupu-ți
ce se-ascunde-dedesubt,
Străbat văi întunecate,
Pasul îmi reface drumul,
Ce, cândva, l-am început.
...............................................
Dar… țin minte că-n odaie
ușa s-a îndepărtat,
Și-ai pătruns cu-înfiorare,
Când uitam că te-am chemat:
Nu pe zeul cel din tine,
ci, doar umbra-ți tremurată,
Strat cu strat…